Press "Enter" to skip to content

Românii din Chitighaz / Kétegyháza (Ungaria) în 1797

Satul Chitighaz, Kétegyháza în maghiară, este cel mai mare sat cu populație majoritară românească din Ungaria, situat aproape de granița cu România. Conform recensământului din 2011, aici erau 3858 locuitori, dintre care 70% maghiari și 23% români. În urmă cu 200 de ani toți locuitorii erau români.

*

Prima atestare documentară a satului este din 1412. În 1686 satul a fost pustiit de tătari și abia în 1723 a început colonizarea cu români din Banat. După 1804 au fost colonizați maghiari în sat.

Colonizarea a fost intensă, pentru că în 1726 erau înregistrați într-o conscripție 91 de iobagi cu soțiile lor, care aveau 31 de copii apți de muncă. Fiecare avea câte o sesie întreagă. Averea lor consta în 246 boi buni de jug, 234 vaci, 81 cai și iepe, 280 porci, 571 oi și capre, plus producția de pe câmpul cultivat (Arhivele Naționale Maghiare, Urbaria et Conscriptiones, fasc. 107, nr. 62).

O conscripție din 1797 prezintă detaliat situația socială, economică, confesională și școlară a satului (Arhivele Naționale Maghiare, Urbaria et Conscriptiones, fasc. 200, nr. 2). În 1797 aici locuiau 272 de familii pe cele 90 de sesii iobăgești, precum și 26 de jeleri și 23 de subjeleri. Fiecare sesie iobăgească avea 34 iugăre de pământ arabil și 22 iugăre de fâneață. Iobagii români mai luau în arendă pământ de la arendașul moșiei sau de pe moșiile învecinate. Locuitorii își vindeau produsele agricole la piață în Arad, care era situat la 7 mile, sau la Gyula, care era la distanță de 2 ore.

Toți locuitorii erau români ortodocși (omnes praescripti incolae sunt valachi profitentes ritum Ecclesiae orientalis disunitum). Aveau o biserică în centrul satului din materiale solide, probabil cărămidă arsă, cu un turn. Biserica ortodoxă era servită de 2 preoți, care aveau propriile lor case, fiecare cu câte o sesie întreagă, scutite de obligații. Mai era și un ajutor, probabil fătul, care nu era scutit de obligațiile față de stăpânul moșiei. Învățătorul școlii nu avea scutiri de la stăpân, dar beneficia de un salariu de 60 florini anual de la comunitate, plus grâne.

Exista și o biserică romano-catolică construită din materiale solide, cu 3 turnuri, cu sacristie, criptă pentru familie și o orgă în cor nefuncțională. Biserica era doar pentru stăpânul moșiei. Pentru servitorii arendașului moșiei nu era școală, iar la biserica catolică funcționa doar un capelan, un călugăr franciscan.

Satul avea următoarele clădiri publice: o casă a comitatului, în care locuia un jurat asesor; o casă a comunității ridicată de întreaga comunitate, un fel de primărie probabil; o casă a notarului, construită la fel de comunitate și o școală a satului.

*

Dintre personalitățile marcante care s-au născut aici merită menționat istoricul Sándor Márki (1853-1925), descendent al coloniștilor maghiari de la începutul secolului al XIX-lea, care a scris numeroase studii istorice și monografii, în special despre istoria Aradului și a regiunilor învecinate.

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *